Ecocardiografia (ecografia cardiacă/ eco Doppler de cord)

Ce este? Una dintre cele mai importante tehnici noninvazive de a diagnostica, manageria sau urmări bolile de inimă. Este o investigație cu acces facil, care se poate realiza la patul pacientului, este nedureroasă și oferă rezultate în timp real. Investigația poate fi repetată ori de cate ori este nevoie.

Ecocardiografia arată:
  •  Dimensiunea cordului. O inimă mărită poate fi rezutatul hipertensiunii arteriale, insuficiențelor valvulare sau a insuficienței cardiace.
  •  Afectarea miocardului tradusa prin scăderea funcției de pompă, de exemplu în urma unui infarct miocardic sau la pacienții anginoși.
  •  Afecțiuni valvulare - defecte de închidere sau de deschidere a valvelor, endocardite.
  •  Afecțiuni congenitale - defect septal atrial sau ventricular.
  •  Tromboze sau tumori intracardiace, care prin fragmentare pot duce la accident vascular cerebral sau infarct miocardic.
  •  Prezența unui cheag de sânge.
Când este recomandată examinarea prin ecografie cardiacă?

- Evaluarea inițială a unui pacient cu simptome de boală cardiovasculară, cu factori de risc ăcum ar fi hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, boala renală, fumători, dislipidemici, boli cardiovasculare în familie.

- Se efectuează periodic în funcție de boală pentru urmărirea evoluției acesteia, pentru evaluarea răspunsului la tratament, la modificarea simptomelor sau semnelor unei boli, la înrăutățirea lor sau la apariția unora noi cum ar fi de exemplu scăderea capacității de efort, apariția simptomelor la eforturi progresiv mai mici, lipsă de aer, apariția durerii de piept, palpitații, pierdere de cunoștință, accidente vasculare cerebrale, edeme – adică umflarea picioarelor, febră fără altă explicație, la pacienții cu probleme ale valvelor, proteze valvulare sau cu dispozitive implantabile, cum ar fi stimulatoare, defibrilatoare.

- Investigația este obligatorie înaintea oricărei proceduri intervenționale, (implantare sau dilatări de valve, stenturi, endoproteze) sau chirurgicale (înlocuiri sau reparări valvulare, by-pass, reconstrucții ventriculare, corectarea malformațiilor cardiace).

- Alte afecțiuni care prin ele, sau prin tratamentul pe care îl necesită pot duce în timp la scăderea funcției cardiace prin afectarea mușchiului inimii, a foițelor ce înconjoară inima sau a valvelor (de exemplu boli oncologice, în special tratamentele citostatice, boli pulmonare, reumatologice, autoimune, renale, boli infecțioase.)

- Înaintea unei proceduri sau intervenții de altă natură decât cea cardiacă, dacă aceasta poate agrava boala cardiacă pe care pacientul o are sau dacă medicul din specialitatea respectivă o consideră necesară.

În ce constă o ecocardiografie?

Ecocardiografia este realizată de medici specialiști cu competență în ecografie, în cabinetul medicului respectiv, într-o cameră de gardă, o policlinică sau o camera de spital.

Etape
  • Vei sta întins pe un pat pe partea stânga sau pe spate.
  • Medicul ecografist va pune un gel special pe o sondă, pe care o va mișca peste zona pieptului.
  • Undele de sunet de înaltă frecvență vor genera imagini ale inimii și valvelor. Nu se vor folosi Razele X.
  • Miscările inimii tale pot fi văzute pe un ecran video.
  • Imaginile captate pot fi transformate într-o înregistrare video sau o fotografie.
  • Uneori poți vedea imaginile în timp real, în timpul testului.
  • După realizarea investigației, medicul sau asistenta te va ajuta să-ți cureti gelul de la piept și după ce va analiza imaginile testului îți va explica pașii următori.
Riscuri
  • nu există riscuri asociate cu efectuarea unei ecografii cardiace. Aceasta este o investigație foarte sigură.

Pentru toate aceste investigații și mai mult, vă așteptăm la Centrul Medical Diacord! Pentru a vă programa, vă rugăm completați formularul din partea dreaptă a acestei pagini sau să sunați la unul din numerele de telefon de la următorul link: Centrul Medical Diacord.

Vă așteptăm cu drag!